Casele mobile - optiunea care nu te impovareaza la banca

Uncategories

22 Thursday
Views
65

Casele Mobile - Optiunea Care Nu Te Impovareaza La Banca

Situația din pandemie a adus tot mai mulți oameni mai aproape de natură și în zone mai puțin aglomerate. S-a dezvoltat mult și ideea de mobilitate, iar dacă vrei să fii în continuare mobil, dacă nu ești pregătit să te instalezi într-un anumit loc și te sperie un credit pe 30 de ani, află că ai și alte opțiuni. Iar opțiunea pe care ți-o vom prezenta poate se potrivește cu stilul tău de viață, gradul de libertate și veniturile tale. 

Este vorba despre casele mobile sau casele pe roți - o opțiune interesantă chiar și pe piața din România. 

Atenție însă la confuzie: casele mobile nu sunt rulote. Rulotele sunt construite din spumă, carton și plastic și au o înalțime până în 2 metri. O căsuță pe roți este o casă de dimensiune mai mică unde poți locui 4 anotimpuri și te bucuri de confortul unei case normale. 

Casele mobile au ajuns azi la dimensiunea unei case tradiționale mai mici și pot fi folosite atât ca locuințe de vacanță, cât și ca locuințe permanente. 

 

Care sunt avantajele, dezavantajele și de ce aspecte trebuie să ții cont 

Pentru o casă modulară ai nevoie, în primul rând, de un teren plat și de o sumă de bani. Poți apela chiar și la un credit de nevoi personale, din moment ce aceste locuințe nu sunt bunuri imobile și nu poți obține un credit ipotecar. 

În plus față de finanțare, mai sunt aspectele legale. Nu ai nevoie de certificat de urbanism sau de autorizație de construcție, dar ai nevoie de o autorizație specială de la primărie pentru amplasare. 

Ai rezolvat partea legală cu amplasarea. Acum va trebui să aflii cum tractezi casa: cu un tractor sau mașină de teren (pe distanțe scurte), iar dacă ieși pe drumuri naționale trebuie să fii atent la cabluri de curent, deoarece înălțimea casei poate ajunge la 4 m. 

Următorul aspect e design-ul casei. Trebuie să iei în considerare că o casă mobilă se apropie mai mult de conceptul de tiny house, așadar nu poate fi prea mare. O casă mobilă foarte mare implică probleme de tractare și mobilitate, așa că gândește-te la necesarul minim de spațiu în care ai putea locui. 

Este important ca înainte să alegi terenul unde va fi amplasată casa, să te asiguri că are toate utilitățile. Producătorii te vor ajuta cu detalii despre utilitățile și branșamentele necesare. 

Ai posibilitatea să îți construiești singur casa și reduci astfel costurile sau poți cumpăra de la producători, în rate, accesând un credit de nevoi personale. Diferența față de un credit ipotecar e că creditul de nevoi personale se oferă pe o perioadă maximă de 5 ani, cu suma maximă de 25.000 euro. 

Dacă îți dorești o casă de 6 ori mai ieftină comparativ cu una tradițională, dar cu confortul unei case clasice, atunci casele mobile sunt opțiunea perfectă pentru tine.

 

Lasa un comentariu

Prenume *

Nume *

Email *

Mesaj *

 

Comentarii